marți, 29 ianuarie 2013

Abstractul și Concretul


          Aș lua abstractul de gât și l-aș izbi cu sete de toți cei 4 pereti din jurul meu. L-aș strivi cu picioarele și-aș turna gaz ca să-i dau foc să-l văd cum arde de viu. E un amic mai vechi de-al meu, iubit, amant și actual dușman.
         Mă întindeam visătoare pe podeaua rece și se-așeza lânga mine...ne povesteam prostii, prindeam fluturi imaginari, râdeam și pierdeam nopțile cu el, crezând că le câștig. Imaginația, viziunea, simțul și întreaga mea fire s-au molipsit de la el.
       Concretul...și de s-ar fi dezbrăcat...și tot m-ar fi lăsat rece...Îmi șoptea deseori la ureche cât de frumos ar fi să respir și aerul realității, să mă dau cu capul de ea căci era dură, să plâng din cauza ei, să-mi smulg părul din cap și să-mi mușc degetul mic ori de câte ori e neconformă cu așteptarile mele. Dar eram incompatibili.

      Și fiecare-mi stăteau pe câte-un umăr, aveau retorică proprie...și nu știam care e îngerul și care e demonul..le-ascultam pe rând discursurile, le înțelegeam argumentele, dar adormeam abstract, visam liric, și mă trezeam în lumea mea ..agațată de idei și prinsă-n noțiuni și concepte. Și dacă m-ai fi tras de nas aș fi considerat sublim....și dacă mi-ai fi dat o palmă m-aș fi gândit că merit...și dacă m-ai fi înțepat, ciupit...tot în zadar.

     Și-aș vrea să-i am prieteni pe-amândoi, dar nu mai mult...să îi salut și-atât...să nu se certe pentru mine... să nu-mi mai ies din fire ca la început și să “coabităm” autonom tustrei cum fac astăzi și oamenii politici...

vineri, 25 ianuarie 2013

Salvăm un profesor, salvăm generații!


      Tragicul...a fost singura emoție cu care am putut relaționa... impulsul care a eliberat solidaritatea închisă în noi, restituindu-ne sentimentele de admirație pentru oamenii care ne-au servit pe tavă superlativul competenței, profesionalismului și performanței.

     Ani de s-ar așterne peste studenția noastră, încă amintire proaspată...și va fi imposibil să nu ne-o amintim, fiecare dintre noi, pe d-na profesoara Adela Rogojinaru oferind un exemplu autentic de pasiune și devotament față de profesia sa de dascăl ce a purtat-o pe cele mai înalte culmi.
     Facultatea de Litere a așteptat-o înapoi, studenții și mediul academic nu s-au putut dispensa de d-na profesoară!

     Ne întrebam cu toții unde este căldura, unde este spiritul ludic al profesorului Adela Rogojinaru și am căutat ani de-a rândul o urmă de indulgență și toleranță...ele erau toate acolo...în omul Adela Rogojinaru, căci puțini știau să pună în sertare separate ceea ce se cheamă profesie și ceea ce se cheamă viață personală. Numai ea știa că drumul către performanță trebuie să te păstreze rece, riguros și plin de ambiție. Așa era ea, așa voia să fim si noi. Și glumele ei...pe cât de rare, pe atât de amuzante. Și aprecierea ei pentru studenți, pe cât de selectivă, pe atât de plină de însemnătate! Și grija ei pentru noi, pe cât de sinceră, pe-atât de importantă!

     Câte cuvinte aș găsi...și tot ar fi puțin... să-mi exprim bucuria că acest episod nefericit se apropie de un monumental happy-end. A fost ca la examenul de PR... ne-am strâns toti...solidari, plini de emotii, teamă...așteptând apoi rezultatul...și o parte din el iată-l venind...doamna profesoara, după 5 luni de tratament cu Zelboraf se simte mai bine. Îi urăm recuperare rapidă, gânduri bune și o așteptăm pe băncile amfiteatrelor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat...

 
Donații:
Prin Internet Banking, în conturile: CONT LEI: RO19INGB0000999903185855; CONT EURO: RO12INGB0000999903185496; CONT DOLARI: RO96INGB0000999900893814.
Prin ordin de plată, aceleaşi conturi, dar adăugând următoarele informaţii:
Titular de cont: Lucia Astratinei
CNP 2890314460024
COD SWIFT: INGBROBU
Banca ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucureşti, România.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Pe Marte


       Pe Marte e altcumva decât aici...lume puțină, oameni mulți, pustiu de cuvinte, idei la kilogram...forme deloc, numai fonduri. Nu e fum de țigară așa că tu, fumător pasiv, n-ai să ajungi acasă intoxicat de nicotină, înfundând nervos hainele în mașina de spălat. 

      Pe Marte nu există batiste, pentru că n-o sa fie nevoie să plângi...nici șervețele parfumate artificial, există doar parfum natural de libertate și bun simț, dar nu un simț bun al parvenirii, înșelării sau manipulării. 

      Acolo pe Marte nu se servesc ceaiuri, doar esențe tari, autohtonilor nu le place sa dilueze nimic cu apă și zahăr. Totul are în schimb sare și piper...vorbele lor condimentate pot fi cele mai crude palme peste față sau cele mai suave atingeri ale soarelui. Poți să urci treptele blocului cu convingerea că, ajuns la ultimul etaj ele nu se vor surpa sub picioarele tale tremurânde. De asemenea, nu există nici treptele ierarhice frecvent intalnite pe la noi. .

        Se consumă foarte multe fructe, iar sâmburii nu se aruncă ci se pastrează, de aceea există un sâmbure de adevar și de autentic în tot ceea ce se întâmplă.

        Legat de gramatică...Adjectivele nu au grade de comparație și, în consecință nu există "prea mult" sau"prea puțin", "foarte bogat" sau "foarte sarac". La ei lucrurile sunt bune sau rele, frumoase sau urâte, false sau autentice. De asemenea, substantivele au doar un singur gen, neutru, nu există nimic prea feminin sau prea masculin. Verbele nu se pot conjuga la diateza pasivă, ci doar la activ și reflexiv.

       Cum posibil vă imaginați, duc o viață sănătoasă, fac mult sport: aleargă către a-și atinge țintele, își flexează intelectul pentru a găsi cele mai bune soluții și sar peste dificultăți într-un mod ce pare atât de facil.

     Arhitectura e simplă, snobismul n-a fost atras de sex-appealul marțienilor...ce e drept, ei nu excelează la capitolul frumusețe sau senzualitate. N-au decât un farmec personal care costă bani grei, cei saraci cu duhul nu și-l vor putea permite de la început.




sâmbătă, 19 ianuarie 2013

CURentul corporatist

 
        Mi se umezesc ochii când văd corporatiști serioși, sobri, prestanți....Servieta cu “ștaif” cărată și la WC arată în ce grad își iubesc unii carierele. Ei știu că documentele, furnizorii, managementul, clienții nu sunt în funcție de nevoile fiziologice, pauzele de masă, sau hobbyurile lor.
        Fundurile corporatiștilor se deprimă dacă sunt dezlipite de scaunul ergonomic și o iau razna la ideea de jeanși, shorturi sau bermude.
        Nodul la cravata este o setare matinală zilnică...nu ca pe vremuri când nea Gică învăța să facă nod la cravată doar dacă mergea des la nunți...Și n-am crede că înțoliții aceștia ar putea fi mai goi decât o gaură de covrig.
        Un mail de la un corporatist are toate șansele să arate așa : V-ă convoc pe toții în sala de ședință, în data, de 19.03.2013 în vederea unor re structurări  strategice”…și răsufli ușurat ca nu sunt mai lungi.
        Deadline-urile sunt niște mingiuțe cu explozibil și ceas pasate de unii către alții pentru a justifica broboanele de transpirație ce se scurg pe fața copleșită de muncă intelectuală. Meetinguri, telefoane, contracte, conferințe.... și ce nevoie mai ai de iubită, prieteni, distracție....
        Spațiul în care operează corporatistul este dat de inbox, desktop și my computer...sala de ședință este un fel de purgatoriu de unde ies mai șifonați sau mai adormiți  în timp ce n-au înțeles nimic din tot ce s-a discutat.
       Cum arată un corporatist? Este acea arătare palidă, cu cearcăne...cu mâinile excitând doar mouse-ul de la laptop, cu un limbaj de lemn, taios, tranșant... Un agarici ambalat în costum Uomini Italiani, cu pași sacadați și freză eminesciană. Privire sobră, zămbet aproape nul, râs declanșat doar la glumele sale pline de umor inexistent. Însingurat în biroul lui, postură țeapănă și aer hilar.
       Serile sunt momentele în care corporatiștii nu mai lucrează de pe scaun, ci din pat...iar weekendul este acea succesiune de 2 zile în care corporatiștii se poartă ca și în celelalte 5, adică lucrând. Ziua de salariu este acea zi în care corporatiștii iau salariu pentru tot ce au lucrat in luna anterioară, iar zilele libere cu sărbători legale sunt acele zile pe care corporatiștii le sărbătoresc lucrând.
Și uite cum se iroseșt-o  viață...așa sublim, cu clasă și statut, cu bani...
Corporatismul este o gogoșerie de lux..vinde gogoși...zahăr pudră pe deasupra....vidul pur direct sub coajă!!

marți, 15 ianuarie 2013

Nu exista puzzle

          Cat de fericita eram cand reuseam sa asamblez un puzzle de 50 piese si cum eram inzecit de fericita cand asamblam unul de 500...Direct proportional sunt nefericita acum...cand constat ca nu exista puzzle-ul perfect si in realitate... pe care sa-l pot asambla fara sa iau foarfeca in mana si ..cu efort sa ajustez fiecare piesa.
 
         Ma asez turceste pe covor, vars piesele pe jos, imi pun in fata imaginea la care vreau sa ajung si intorc nisiparnita. E totul contra-cronometru, dar fie nu gasesc foarfeca, fie tai prea mult, fie prea putin...fie reusesc, dar imaginile sunt diferite. Ma enervez si arunc nisiparnita...Timpul trebuie sa ma lase in pace macar cat timp rezolv puzzle-ul!!...Dar fara presiunea lui sunt prea relaxata si nici de puzzle nu mai am chef...si merg cu coada-ntre picioare la cosul de gunoi, iau nisiparnita prafuita, ii indrug niste scuze si incep din nou...Cunosc piesele mai bine, manuiesc foarfeca mai eficient, dar am pierdut imaginea pe care vreau sa o imit...and again...tai, asamblez, termin si la naiba...nisipul se scursese cu mult inainte.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Pe culmile contrastului!


           As vrea sa merg pe dinafara inauntrului, sa dau mana cu marele mic pentru ca e important sa simt ca fac lucruri fara importanta. E frumos cat de urat miros oamenii inodori si cat de gustoase sunt lucrurile insipide. Sunt multi cei cu spiritul putin....au zvacniri dese de prostie cei rar de inteligenti... Sunt mute zgomotele asurzitoare, sunt bune lucrurile rele, e rau sa fii bun.


        Nu arunc antiteze fara noima, observ doar omniprezenta contrastului si fac plecaciuni sensurilor reale create cu antonime. Sunt inca vii cei morti, inca treji cei beti, inca departe cei apropiati...
          Ma scald in apa rece cand iau foc pe dinauntru si fac ordine prin casa cand e plin de haos in mintea mea. Mototolesc amintirile frumoase sa nu se preschimbe in obsesii urate. Omor dorul mai vechi fata de tentatii noi pentru a da nastere unor stari echilibrate, cu un minimum de fluctuatii majore.
          Te dezvalui pe tine insuti ca sa invalui pe ceilalti...descoperi orizonturi noi acoperind unghiuri de care te-ai plictisit. Lipsesti din vietile unora ca sa-ti faci prezenta in vietile altora si ai noroc ca esti ghinionist pentru ca uneori...lucrurile... sau persoanele nu sunt pentru tine. Ma inegresc cand vad alb in fata ochilor si debordez de calm cand Big Bangul se produce in mine. E un iad sa vezi raiurile celorlalti, iar al tau sa fie invizibil...
         Rad cand mi-ar veni sa plang si fac pe nebuna cand stiu cat sunt de sanatoasa. Zgomotele mele se scurg din tacerea mea si ma tai ca sa ma pot pansa. Vad lucrurile in claritatea lor cand am decis sa-mi astup privirea....ma plimb prin intuneric sa pot vedea lumina.
         Cum sa fii fericit cand nefericirea nu ti-a batut la usa si n-ai poftit-o inauntru, cum sa-ntelegi o mangaiere cand nu stii ce-nseamna o palma, cum sa cumperi un sentiment cand n-ai vandut o emotie?? De ce eram acolo cand trebuia sa fiu aici, de ce m-am culcat cand trebuia sa fiu treaza, de ce-am esuat cand ar fi trebuit sa reusesc? Unde plecam cand trebuia sa ma intorc, unde era adevarul cand ma-nconjuram de minciuni? Cand am inceput sa urasc si cand am terminat sa iubesc, cand am uitat pentru prima data si cand trebuia sa-mi amintesc pentru ultima oara??
          Calatoresc in continuare in plin gol si intind pe paine pesimismul ca sa-l mananc in timp ce sunt optimista... pentru ca desi sunt satula, stiu ca-mi va fi foame.
        Tragedia de ieri imi este comedia de maine... pentru ca ma amuz teribil cand imi amintesc aici cum plangeam acolo. Tot ce era tot in 2013 a devenit nimic in 2014. Bucuriile tari de-acum mi-au fost incertitudini moi odinioara si pagina aceasta de prezent va deveni pagina de trecut imediat ce voi pune ale mele dragi puncte de suspensie...

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Domnul acela...

         
        Mi-l amintesc si acum pe domnul acela penibil, cu muci uscati pe cravata, dandu-mi sfaturi pe care ofeream 2 bani. Nu-mi sugera decat miros de naftalina, senilitate, repulsie. Timpul era printat pe chipul lui sub forma de riduri adanci, iar tinuta sa incerca sa le-ascunda. Gesticula permanent, vorbea tare, iar charisma il parasise demult. Era dintre oamenii aceia pe care ii antipatizezi gratuit la orice ora din zi sau din noapte.
      Se plimba des pe strazi, cu mainile la spate, alene...imbracat in costumul sau gros din stofa de care n-ai fi zis ca se dezbraca nici noaptea. Cravata nelipsita era piesa de rezistenta, facea pe toata lumea sa se adreseze cu "domnul..". Era mandru chiar si in situatia demna de mila in care se afla. N-ar fi indraznit nimeni sa-l ajute pentru ca n-ar fi indraznit niciodata sa ceara ajutorul. N-avea pe nimeni drag, insa pretindea ca oamenii-i sunt dragi. Era o minciuna sfruntata, ii detesta pe toti...
     E povestea unui om singur, cu-adevarat singur....ce s-a stins din viata recent.

joi, 3 ianuarie 2013

Forme si culori


         Ce-ar fi daca ar exista caini patrati cu boturi conice...sau aburi verzi... sau bucurii tetragonale inotand in gri? Am crede geometric si am vedea-n culori??

        Ce s-ar intampla daca banii ar fi hexagonali iar frumusetea ar fi neagra? Eu m-as purta la fel, adica mov si aiuristic. Cum m-as mai intrista daca durerea ar fi portocalie si triunghiulara? Raspunsul este simplu si piramidal, nu m-as mai intrista!
        Mananc in forma de V si amestec multicolor in gand visele ce-mi par liniare si de un albastru mineral prea stins.

         As rade daca oamenii ar fi paralelipipedici in nuante de maro fango..m-as gandi c-au mancat prea multa carne circulara si c-au stat prea mult la soare care nici macar n-ar mai fi fost galben.
         As plange daca prietenii mei ar fi in forma de trapezuri inguste, n-ar mai conta nici culoarea lor pentru ca as fugi repede si mult pe o directie de o forma complicata si de nepus in cuvinte.
        As fi surprinsa daca iubitul meu ar gandi in colturi, in nuante de gri fiindca as constientiza instant si rosu ca alegerea mea in forma de romb a reflectat prostia larga si lata.

        As intelege daca vreodata scopurile mele s-ar curba si s-ar ingalbeni de la trecerea necirculara a timpului si ma supara ca sunt asa de intelegatoare. M-as resemna daca usile dreptunghiulare si bej mi s-ar inchide in fata si ma enerveaza ca ma resemnez atat de usor. Aveam convingerea bleumarin ca inchiderea usilor in fata-ti decolorata de dezamagire trebuie luata ca atare, dar nu stiu daca este o idee pastelata prea buna. Usile nu se vor deschide de la sine cu chei ovale sau cu chei crete si albe, dar nici nu ma pot forta octogonal si verde sa le deschid chiar si cu un pret patrat.

         Concluzia cu privire la lumea in forme si-n culori n-o voi trage tocmai eu care n-am forma sau culoare sau tu...care chiar daca esti mare, rotund si rosu ...parca tot n-ai voie sa conchizi pe tema asta atat de vasta...ci va ramane asa... cu punctele mici si negre de suspensie... pe care le iubesc atat de mult...