10 metode sa te faci de ras

1) Mergi cu slițul desfăcut pe stradă, după ce ai îmbrăcat în prealabil chiloți cu Mica Sirenă.

 2) Îti înozi bine șireturile ca în momentul în care mergi în vizită să poți cere foarfeca să le tai direct.

3) Iei flori foarte înflorite ca în momentul în care le oferi iubitei/iubitului să cadă toate petalele.

4) Mergi în vacanță cu un troler securizat cu cifru, iar la destinație nu-ți mai aminteși codul. În cazul ăsta te faci de râs față de tine însuți și față de însoțitori.

5) La mesele festive, mănânci și umbreluțele din prăjituri neștiind că sunt decorative

6) Porți pantaloni cu talie joasă, iar când te apleci lași să se vadă 50% din fund

7) Faci cumpărături în Cora, iar la casă constați că n-ai bani nici pentru jumătate din produse.

8) Mergi la sală deși ești numai piele și os

9) Îți pui o manea ca ton de apel.

10) Organizezi o masă de Paști cu ocazia Nașterii Domnului.

Despre un om pe dos

          Triciclidiu Burniță era un familist convins…avea 2 soții de care divorțase cu ani buni în urmă și 3 copii pe care îi dăduse în plasament. Oricât de sacră i s-ar fi părut instituția familiei, adora să facă băi de burlăcie în fiecare zi. Avea principii fixe, multe și înalte...om de mare finețe, fire conservatoare și sobră. Era un împătimit al meciurilor de fotbal…își chema prietenii acasă când se difuzau partide importante și se uitau la filme în timpul meciului.

           Avea darul vorbirii, îl primise de la bunica de ziua lui însă nu era o fire prea comunicativă. Avea o regulă pe care o numea el “regula de aur” aceea de a nu-ntârzia niciodată, însă o încălca tot timpul. Ajungea la serviciu după ora prânzului și fiind ora mesei, mergea direct să mănânce. Colegii îl admirau pentru curajul său de a sfida conducerea, însă a doua zi fu concediat. Avea un mic depozit bancar la BCR cu care-și putea asigura liniștit traiul 2 zile. În a 3-a zi începu disperat să-și caute de lucru.

          Era șofer de meserie. Condusul a fost întotdeauna pasiunea lui chiar dacă nu avea permis de conducere. Merse la câteva interviuri, însă norocul nu-i surâse. Îi veni îndată ideea unei reconversii profesionale și se gândi mai cu seamă să devină chestor. Fusese visul său de când era mic. Aspecte de patrimoniu și control financiar îl preocupau tot timpul, mai ales seara când se-ntorcea turtă de la păcănele. Zis și făcut! Merse la unchiul său care era perfect..hâc..prefect… în județul Argeș și-l făcu chestor la Bistrița Năsaud. Era mai dificil cu naveta, căci Triciclidiu era din București, dar n-a fost o problemă la început, în prima zi. Ulterior a-nceput să resimtă oboseala. Mergea cu mașina sa personală, a unui prieten și reușea să ajungă la Bistrița în timp record, fără vreo pauză sau vreun popas. Se îndopa cu cafea ca să-l țină treaz, cu toate că în loc de cafea punea griș, fiind alergic la cafea.Când ajungea însă la serviciu adormea. Când se trezea trebuia să o ia din nou către București.

Reflectie nocturna

Imi agatam visele-n cui cu prostia naiva a unui curmal. Imi asortam sosetele cu zambetul vecinilor de pe scara. Pretuiam clipele de bucurie ca si cum n-ar fi fost darul meritelor mele si ma credeam o Kir Ianulea, dar in slujba lui Dumnezeu.

Scoteam limba la situatiile pline de-ncercare, scuipam peste niste oameni care scuipau peste mine, dadeam doi bani pe bani, aveam curajul sa fiu lasa, mergeam cu spatele-nainte, luptam capituland.

Vorbesc despre trecut ca sa nu plang despre viitor…o logica sanatoasa a atitudinii mele mi-a lipsit mereu si ma admiram pentru asta. Si acum ma urasc pentru asta. Si putini inteleg.

Taiem cu foarfeca dorinte…sa croim drum catre un nicaieri la care am fi ajuns oricum. E totul o linie dreapta care se stramba…sau o linie stramba care se-ndreapta? Axioma proprie imi spune ca totul este o linie care se termina, deci iata-mi esenta dramei. De ce trebuie sa se termine vieti, relatii, idei, credinte, increderi? Este bine, normal, frumos, corect???

Atat de prost!

Atât de prost să fii să nu visezi

Să-ţi faci iluzii şi să crezi

Să ai, să zbori şi să-ţi doreşti

Să uiţi, să ierţi şi să trăieşti.

Atât de prost să fii să nu te lupţi

Sa te supui, sa execuţi!

Sa fii un sclav al altora mai mari

Doar plecând capul şi acceptând să sari

Atât de prost să fii să nu iubeşti,

Să cauţi mult şi să găseşti,

Să nu fii doar o frunză-n vânt

Să reuşeşti ce-ţi pui în gând!

Atât de prost să fii şi să renunţi,

Să iubesti cântul, dar să nu mai cânţi.

Să arzi esenţa lent în foc

Şi să-ţi închipui că e joc.

Atât de prost să fii să nu zâmbeşti

Să râzi, să speri şi să glumeşti,

Să ai răbdare şi să fii efort,

Să scoţi ce-i bun dintr-un timp mort.

Concluzie: Do not.....!

Întâlnire pieziș

     

         I se lipise o coajă de optimism pe tâmplă și aproape mă jenam să i-o dau jos... îmi plăcea și mie. Purta ceasul de-a-ndoaselea, așa-i plăcea lui să fie atipic, măsura timpul invers!

       Părul îi era plin de fire puse unul lângă altul cu o frecvență impresionantă, mâinile i se terminau cu palme, iar ochii... oricât m-aș fi straduit să-i număr, nu erau decât doi. Cine s-ar fi așteptat??

      Avea o mișcare brutala și bruscă a buzelor care mă făcea să mă încurc...să mă încurc în propriile cuvinte și în proprii pași. Cu două aiureli semnate de mine și transferul facil al cafelei pe traiectul ceașcă-bluza mea... și puțin lipsise ca întâlnirea să fie perfectă. Dar aveam ce-mi reproșa pe timp de noapte, mă scutisem pe mine însumi de a număra oi.

      Își rotea privirea cu un ritm ce-l incita pe sângele meu să circule intens prin vene, să urce până la cap și înapoi până la degetele de la picioare. Îmi fierbeau gândurile în clocot în oala minții și nu puteam clinti capacul de pe ea...să eliberez aburii.

      Îmi spunea că e fan Michael Jordan, dar nu mai auzeam decât fracțiuni de silabe care nu încropeau niciun sens. Aș fi vrut să-l privesc cum bate cuie, cum înoadă speranțe, cum pisează biscuiți...voiam să-l ascult vorbind despre vreme, despre ață dentară, despre gândaci...îmi era tot una!

     Jucasem cu succes în „Moartea căprioarei” și eram „Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu...Prestasem un penibil desăvârșit, demn de pus în ramă...lucru pe care l-am și făcut...încă mai păstrez tabloul acasă! Zace pe noptieră cu fața în jos, marcând clipa de real succes pe care o povestesc.

      Aș fi vrut să ne întâlnim mai des, dar să nu ne mai vedem niciodată!...și nimic mai simplu, nu-i așa?

    Avea o siguranță de sine...cu care-mi turna plumb în tot ce-aș fi vrut să fac. Nu m-ar fi transformat decât în Mister Bean și ar fi fost amuzant. Am bolborosit două scuze, pariez că au fost contradictorii, mi-am luat bicicleta imaginară....dar am plecat cu mare pompă lăsând-o acolo. Voiam să-mi amestec acasă râsul cu plânsul...și voiam să-i permit și lui să râdă în intimitate.

    Întâlnirea s-a petrecut demult, dar ieri imi sună telefonul și era el. Am râs și am tras concluzia că oricât de tragice sunt unele întâmplari în trecut, în prezent devin doar amintiri viu colorate.