luni, 30 septembrie 2013

Emotie de toamna

      

             Stropii de pesimism cu care adorm seara îmbrățișată se preschimbă în optimismul naiv de dimineață.
            Mă arunc zglobie în mijloacele de transport, observ chipurile oamenilor încă proaspete la prima oră... și fixez de departe o siluetă feminină care-mi place. Mă întreb cu cât este ea mai fericită ca mine și ce face în plus pentru asta? Are mai mult noroc? Muncește mai mult? Merge ea către oportunități sau oportunitățile merg către ea? Sunt întrebări la care nu aflu un răspuns…Rămân cu grame de curiozități nesatisfăcute de la prima ora. Ajung la muncă…și traversez invariabil un ciclu de 9 ore mai dificil sau mai puțin dificil, mai frumos sau mai anost…apoi mă contopesc iarași cu transportul în comun și-ncerc inebunita s-ajung acasă. Gândul că nu m-așteaptă nimeni mă poartă  pe la vreo terasă, pe la vreo vitrină, pe la vreun spectacol…si fremătând impresii ajung acasă mai veselă sau mai tristă, după caz…Așa se scurge algoritmic timpul…fără nimic major, atipic sau interesant.