Sunt prea mult la cheremul unor obiecte și prea puțin la îndemâna unor persoane. Stau 9 ore la biroul meu din lemn și cam același timp în patul din textil pe timp de noapte. Cu telefonul cel toxic din acetat pierd ore în șir aruncând cuvinte umede ce doar îmi usucă faptele. Degetele sunt atrase irezistibil de pătrațelele negre din plastic cu simboluri albe ale tastaturii...Și fără bijuterii, o dâră roșie pe buze, un praf sclipitor pe pleoape, niște zorzoane atârnând, eu ce-aș mai fi? ...aspir la oamenii aceia dezbrăcați de obiecte, cu sufletul cizelat, cu inimi care parca nu sunt organe, ci părți din rai puse acolo să bată pentru toată lumea, nu doar pentru ei înșiși. Obiectele nu-i reprezintă, ci doar ii ajută...fără ele ar fi mult mai minunați. Ei fac lucrurile să se-ntample si tot datorita lor ni se intampla si noua lucruri...
