miercuri, 23 aprilie 2014

"Chestii" la modă



1) Urechile umplute cu căști se pot vinde vrac în stocuri inepuizabile. Nevoia de muzică aproape de  timpan, a surclasat nevoile primare, căci mergem cu căștile la WC, le avem permanent în metrou, la serviciu, în hipermarket, parc, în mașină, la masă, în pat, în troleibuz, tren, autocar...

2) Tunsoarea bob a devenit aproape o uniformă capilară și n-ar fi de mirare dacă s-ar adopta și de către bărbați. Dacă ești de sex feminin și încă nu te-ai tuns bob, ori ești cheală, ori ești Maria Dragomiroiu.


3) Bluzele vaporoase transparente reprezintă pentru categoria "bluze" ce au reprezentat chilotii tanga pentru categoria "chiloți". Sunt probabil strategii de marketing pentru sutienele la vedere.


4) Unghiile cu gel sunt ultima fiță în materie de gel, după pixurile cu gel și părul năclăit cu gel. Trebuie menționat că publicul lor țintă este extrem de vast, se adresează persoanelor de sex feminin între 7 și 65 de ani. Gospodinele care curăță fundul tigăii cu unghiile, corporatistele care tastează și în somn, femeile care copilesc roșiile în grădină pot în egală măsură să-și pună unghii cu gel și chiar asta fac.



5) Cizmele de cauciuc nu le-am fi purtat nici sub amenințare cu moartea în urmă cu ceva timp și iata-le fiind în tendințe. Ce e drept ...sunt utile, ne scutesc de noroaiele și mocirlele de prin Mall-uri, așa încât nu ne udăm la picioare când mergem la film sau la o cafea.


6)Localurile vintage. Despre ele a vorbit cineva  mai bine decât aș face-o eu așa că citez:
 " E foarte uşor în ziua de azi să îți dechizi un local: spui că e vintage şi nu investeşti aproape nimic, că aşa e “conceptul”. Nimeni nu mai vorbeşte cu designerii de interior, nimeni nu mai dă un telefon la un arhitect. Şi după ce au terminat de “amenajat”, urmează bucătăria. Nici acolo nu avem nevoie de un bucătar cu experienţă, care să ştie să transpună atmosfera, pardon, conceptul, în mâncare. " Niște cartofi fierți și gata și cu meniul.



7) Mersul la sală a devenit un fel de mers la serviciu, dar cu o frecvență redusă. E de bine, ce pot să spun!!! Dacă ne-am tonifia și creierele la fel de bine ca mușchii...


8) Ceaiul este revelația perioadei de după 2010. Fie iarnă, fie vară...la naiba cu ceaiurile băute acasă, să mergem la o ceainărie deosebită și să dăm 15 lei pe apă fiartă + pliculetul aferent de 50 de bani achizitionat din Cora!


9) Cancerul a devenit din nefericire un "must have" al fiecărei familii, un "trend" atât de puternic încât face victime cu atâta lejeritate. Facem progrese uimitoare în domenii în care n-ar fi atâta nevoie și nu găsim un amărât de leac pentru un amărât de microb.


10) Cititul in metrou împiedică simțurile să asculte, să observe, să analizeze, spun psihologii...să asculte trăznăile altora, să observe oameni transpirați, să analizeze harta Metrorex, aș adăuga eu. E gest nesocial să desconsideri spațiul în care petreci ore bune pe zi și să te ascunzi în spatele ficțiunii, dar ce mai contează ce fel de gest este cât timp pare util și constructiv pentru practicanți?!




joi, 3 aprilie 2014

Leapșa pe nume



      Jucam mai puțin leapșa pe nume...în copilărie decât acum. Mai nou, plimbăm trei cuvinte pe două buze despre o singură persoană și e clar pentru toți...e "tipul insipid cu ochelari", "grasa cu breton", "pămpălăul de la metrou"...

     Cuvintele aruncate cu atâta neglijență sunt etichete stranii sub care prestăm zilnic aroganța mediocră a celui mai elementar idiot. Un singur lucru ne împiedică să nu mai fim idioți, idioțenia!

      Jocul ăsta perfid, de-a adjectivul (prost, urât, gras)...ne face oare să ne simțim niște mici dumnezei în stare să scuipăm orice și pe oricine?

     Avem undeva acolo...la intersecția dintre creier și retină un scanner disfuncțional care face pripit  evaluări sumare ale celor din jur și printează instantaneu rezultatele... pe care mai avem și tupeul să le verbalizăm în numele sincerității.

       A spune ce gândești cu voce tare devine aproape o rușine...dacă gîndim că porcii pot zbura pe lună. Confundăm spiritul critic cu un cuțit de bucătărie din oțel inoxidabil cu care tăiem în carne vie trăsăturile de caracter sau de fizionomie ale celor din jur în lipsa unor probe empirice, ci doar așa...de dragul unor epitete acide.

     Se pare că cel mai bun unguent pentru eurile noastre șifonate de zi cu zi este acest "Fluocinolon" cu care-i "tratăm" pe ceilalți cu eleganța râgâitului în public.

       De la epoca lui Prâslea cel Voinic, Stefan cel Mare, Făt-Frumos și Pintilie Călătorul...am ajuns într-o eră a Mariei cu Față de Broască, a lui Armin Tocilarul și a Sidoniei-Parașuta.

       Calificativele ne ies cu atâta nesaț pe gură, dând naștere unor tipologii negative, unor stereotipuri abjecte. De ce? Pentru că suntem mai întâi draci și abia apoi îngeri, mai întâi răi, iar dacă ne rămâne timp...și buni! Pentru că e mai simplu să spui, decât să aștepți până gândești ce spui...pentru că în vecinătatea cunoașterii se află graba, se află prejudecata, ideile preconcepute...