marți, 3 iunie 2014

...cam așa!

          Dacă mă uit în jur... văd că viața mea nu are nimic în comun cu balivernele din mintea mea, dar nici cu idealurile pe care le proclamam sus și tare la 19 ani...

        Existența se constituie, de fapt, din treburi anoste, neutre, banale....din lupta să găsești un loc liber în metrou pentru fundul tău deja plin de celulită, din cârpitul unei bluze care-ți mai place, din milogeala pentru o porție de zâmbet de la o persoană tristă, din păstratul câte unui muc de țigară în colecția nouă din scrumieră, din schimbul de cuvinte zaharisite cu șeful tău ...și-așa mai departe...

        Idealurile însă, puse pe tapet...sunt ceva uriaș, cumplit și sclipitor... create cărămidă cu căramidă din lucruri mărunte aproape de nepus la socoteală ca cele de mai sus. Specializați în lipsa unei specializări cine ne poate împiedica să idealizăm un ideal? Mona Lisa, președintele țării, Dumnezeu?? Nu!!!

     Protestul mut pe care-l simt în oase... îmbină inutilul cu neplăcutul ...nici mâța cu nouă cozi nu l-ar înțelege, așa că...ce folos să-l exprim?!   

      Ce credeam eu că vine de la sine..., se obtine de fapt!
     Ce credeam eu că sunt calitățile altora....nu sunt....sunt iluzii manifestate ca spectacol! Cum se sting luminile rampei, cum se pitulesc în borcanul cu untură pentru cățel.
     Ce credeam eu că e demnitate....e alegerea naivă a mea de lua golul pe post de plin!
     Ce credeam eu că e prostie....e peste tot!
     Ce credeam eu că e bun simț....nu există!
     Ce credeam eu ca sunt bune intenții...nu țin loc de pricepere!