O scenă demnă de tot Ha Ha Ha-ul

              În metrou, un individ rupturos își împărțea cu zgârcenie un singur șiret...astfel incât să-i ajungă pentru amândoi teniși. Erau Diesel, scria mare și de multe ori...ca și cum s-ar fi încălțat cu niște bannere de publicitate outdoor. După 5 minute de scormonit în geantă, o cucoană scoate un șiret din poșetă și i-l înmânează tânărului. Acesta îl ia politicos, îi mulțumește doamnei și-l bagă în buzunar.

           Așteptând, așteptând....și nimic.

         După alte câteva minute, doamna spuse: " acum, că văd că tot nu-l folosiți, îmi puteți da șiretul înapoi?"....El: "ce siret doamnă, ați luat-o razna?"...și la următoarea stație coboară.
 Iar doamna mi se adresează: a fost real că i-am dat șiretul sau mi s-a părut?
Ha ha....da, noroc că au fost martori.
 Morala: de n-ai șiret și ești șiret, convingi pe ea că e nebună!
                    

Planuri

        Îmi spune franc, cu politețe de elefant...că mă consideră tânără și proastă. Cruzimea sinceră a cuvintelor de la cineva drag m-a zguduit și m-a pus pe gânduri, eu deasupra, ele dedesubt.

        Totul a pornit de la un plan al meu de viitor. Încă un plan, încă un bordei de carton gudronat! Așadar...fie planurile sunt doar jucării pe care le stric prea tare prin uz, fie cineva nu mi-a înmânat la timp dicționarul în care se explica termenul "plan". 

        Mai concret...încercam ca tot omu...să bifez toate acele lucruri "pe care trebuie să le faci până la 30 de ani" ca să te consideri un om împlinit. Aș menționa aici, citând de pe un site, următoarele:

- animal de casă;
- ședință foto nud;
- mașină/casă/frigider;

        Așadar, dacă nu te-ai dezbrăcat în fundu gol în fața unui fotograf până la 30 de ani...nu este în regulă. Dacă nu dormi cu o drăgălășenie de iepure de casă care să fie al tău, tot nu este în regulă. Dacă nu ai unde să-ți congelezi carnea pentru că nu ai făcut card avantaj pentru frigider cu congelator, de asemenea.

       Ce încercam eu să fac...din lista asta, nici nu mai contează, căci turnura a fost diferită.
       Morala: că lucrurile ies doar cum vor ele... și că Murphy are dreptate în cel puțin 2 privințe:

• Imediat după ce ai reușit să pui lucrurile cap la cap, cineva îndepărtează capetele;
• Lucrurile merg mai prost sub presiunea preocupării de a le face să meargă mai bine;

Bilanț pe 2014

•  122 de zile (din 251) de mers la muncă pentru mai mult decât cafeaua gratuită cu gust de șosete purtate-n teniși. M-am situat, astfel, abia la aproximativ 50% din potențialul maxim;

• 23 de postări pe blog, izvorâte din firea mea heteroTEXTuală, dintre care majoritatea anoste, dar și câteva cu un record maxim de vizualizări( pentru mine) pentru care mă bucur;

http://nicoleta-alina.blogspot.ro/2014/05/lectia-unei-dimineti.html

http://nicoleta-alina.blogspot.ro/2014/01/metaforele-organizarii-offline.html

http://nicoleta-alina.blogspot.ro/2014/07/aduna-te-tu-fatadar-repede.html

• 60 mg/dl- valoarea glicemiei, cu 10 unități sub limita normală inferioară. Așadar, zahărul din sânge s-a scurs undeva-n acele șosete purtate-n teniși. Am notat-o deja pe listă la " de îmbunătățit";

• 49 Kg, cântăresc de ani buni aceeași sumă de kilograme ca în clasa a 3-a când mă urcam cu ghiozdanul pe cântar! ...motiv pentru care, rușine să-mi fie, n-am fost nevoită s-alerg, să cedez locul bătrânilor în mijloacele de transport, să fac fitness, bicicletă...sau măcar tricicletă;

• 20 pe parcursul întregului an, extrem de puținissime zile petrecute cu familia, adică vreo 5,5% . Când "mama" e invariabil singurul motiv pentru care exist, când EA e alături de mine în absolut orice condiții și de la orice distanță, e păcat că aleg să fiu atât de "ocupată" încât nu găsesc timp să-i vizitez mai mult..pe ei, pe ființele astea cu totul speciale...mama, tata, și pe EL, pe cel ce mi-a devenit frate după multe insistențe, plâns și scrisori către Moș Crăciun;

• câteva, dar nu așa de multe cărți citite. Rusinică! nici nu spun cifra exactă, dar mi-au încăput pe birou...într-un colț. Ba bine că mă uit la clipurile cu pisicuțe pufoase și cu căței scumpici și drăgălași, asta sigur substituie echivalent lectura;

• mai puțină mizerie făcută pe podele de inima mea...casabilă! Și nici nu s-au nimerit prea mulți bocanci, adidași, ghete sau clăpari care s-o calce nemilos...deliberat sau nu! Nu știu dacă e noroc sau merit...dacă e hazard sau răsplată! ..și ca să vorbesc în cifre: 0% dezamăgiri amoroase;


• zero...zile de spitalizare. Deși sună bizar pentru unii...un an bun e și cel în care n-ai numărat bucățile de faianță lipsă.. în băile de la Fundeni, în care nu te-ai bucurat că apa cu morcov (supa) din castron vine cu numele tău pe etichetă, deci te știu...ești popular pe-acolo!...în care doar pastilele lipsă din flacoanele de Extraveral și Distonocalm știau cum reușești să te menții calm când recepționera își lua pauza de cafea tocmai când tu voiai simplu..cu negru pe alb o foaie cu rezultate...de care îți depindea restul vieții...de 45 de ani...sau de 4-5 ani...;

•  "banii" dacă nu-i primești din belșug...sună mai bine fără prima literă. Au fost momente când mă întrebam dacă salariul îmi e salariu...sau doar răspunsul la o ghicitoare...și încă mă întreb! Dar apoi...împrumut o hârtie de 500 de ei...și văd ca e tot hârtie...aproape igienică...cu care unii se șterg la fund și nu-s cu nimic mai fericiți, ba din contră...ei resimt mai profund o anumită lipsă de sens a existenței pe care n-am ajuns s-o înțeleg, din păcate sau din fericire;

• zero... fire de păr alb (pentru că mă vopsesc), zero riduri (pe spate), zero cearcăne...pentru cei care mă privesc cu ochii-nchiși, zero datorii față de cineva/ceva, și zero gândaci de jaluzele

Deci o statistică...dacă nu bună, atunci bunicică!

"Că și-așa...că doar nu.."

 ...încă mai stric cerneala scriind clasic...pe agende, carnețele, foi, papiruși. Hectare de tipărituri ce-mi poartă scrisul leneș. Îmi recompun sfertul de secol pe bază de notițe care mă povestesc si mă descriu. Poezii hilare de la 14 ani, impresii și senzații povestite stângaci, rețeta de zacuscă reinterpretată pentru mama de ziua ei, Jurnalul lui Nică cel modern (adică eu), eseuri "post-moderniste" la care doar eu mă pricepeam... eu și prietena mea de trăznăi "Pișcoțel", cine stie, cunoaște!
      Pentru ea scriu acum...pentru că felicitări și pentru că "bravo".

    De la "Compasul nu atât al Gigicăi cât al Fanei", o invenție izbutită pentru toți cititorii ei, adică eu și ea în toate ipostazele noastre, voi merge mâine la o lansare de carte serioasă și adevărată.
     Habar nu am ce esențe existențiale gâdilă "Că și așa ...că doar nu...", dar abia abia aștept să aflu. Iată:

     Talentul se descoperă în glumă și până la o realizare ca asta...nu e decât un pas, un pas și câteva eforturi... reușite! 
     Felicitări, dragă Cristina și multă baftă!
      

Povestea lui Ion și a mea... în trafic!

       Am să-i spun generic "Ion"...(proto)tipului acela... pe care l-am cunoaște toți dacă s-ar da jos din mașină, măcar cât bea compot. Dar e mai lesne așa, să-și urce trupul în automobil și să-l uite acolo de parcă n-ar exista și mersul pe jos, de parcă bicicletele, tramvaiele sau maxi-taxi-urile nu s-ar fi inventat.


       Când acest Ion al zilelor noastre merge și prin parc cu mașina, când plescăie gumă câte 2 ore zilnic în aglomerările de trafic urban, îi scapă un principiu esențial, și anume că cine se scoală dimineață, departe ajunge cu condiția să mai lase mașina acasă cel puțin în zilele când peisajul urban se-arată astfel:

          Așa cum dracul nu face biserici, nici Ion al nostru nu face vreun efort să ușureze traficul la orele de vârf, să-și pună mușchii la treabă pe bicicletă, să economisească bani, combustibil, să nu polueze, să ardă calorii...

      Și totuși există oameni minunați!!...dar nu ca Ion! Sunt aceia care înțeleg beneficiile unui mix de mijloace de transport prezentat aici:

Povestea lui Ion este virală, atât cunoscută cât și practicată de mulți, așa că...am să vă spun și povestea mea. 

• 21, 66, 1, 69, 41....ați zice că sunt numerele câștigătoare la lotto, dar nu...sunt numerele ratb-urilor pe care le pierd uneori la secundă după ce alerg după ele...deci notați: fac sport!

• Budapesta...da, e și orașul meu preferat, dar e mai cu seamă numele metroului în care dorm dacă am fost în club seara, deci notați: mă odihnesc!

• Nadia Comăneci, da, mândria României... dar ziceam de celălalt nume al stației Piața Unirii, acolo mă găsesc zilnic pe la pagina 17 din cartea aferentă săptămânii în curs. Ajung să citesc aproximativ 200 de pagini intr-o săptămână jumătate...deci notați: citesc!

• Ciorogârla...nu e satul bunicilor mei, e emblema de "advertising" al shuttle-lui cu care ajung propriu-zis la serviciu. Aici văd zilnic persoane cunoscute cu care mă simt în siguranță, cu care chicotesc de la prea multă cafea sau prea multă oboseală, unde ne jucăm mima, "valiza" sau "fazan"....deci notați: socializez și mă destind!

Am și un selfie prin care m-am alăturat cu entuziasm campaniei "Do The Right Mix" inițiate de Comisia Europeană. Aceasta comunică faptul că cel mai bun mod de a te deplasa prin oraş este printr-un mix de mijloace de transport.

   Fă și tu o fotografie care crezi că explică cel mai bine conceptul de deplasare prin oraş şi urc-o în aplicaţia Do The Right Mix, Comisia Europeană oferă premii celor care îşi fac un selfie prin care să evidenţieze acest lucru.

• Și nu în ultimul rând bicicleta, cu care îmi astup minutele de plictiseală într-un mod activ și sănătos

      Cu acest mix de transport personalizat, rutina mea cotidiană capătă nuanțe pe care nu le-ar lua poate în limuzina mea personală care m-ar transporta din punctul A în punctul B. Pentru-atâta efort, mișcare, aventură, interacțiune, dinamism, economisire nu pot decât să mă felicit....că nu am mașină.

Sky is the limit!

       "Nu ma lua cu de-astea din Ghidul Femeilor Puternice"
       "Habar nu ai ce greu mi-e sa-mi pastrez increderea" spuneam eu unei prietene... cand viata mea luase o turnura pe care cei 25 de ani ai mei nu o puteau pricepe. De ce eu? De ce acum? De ce pe neasteptate? De ce sunt singura?

       Mi-am depasit limitele intr-un moment cand acest lucru a devenit o nevoie si nu mai era o moda, o dorinta sau un capriciu. A fost doar clipa aceea cand realitatea m-a lovit cu ce avea mai cotondent la-ndemana, iar eu trebuia sa ma descurc. Trebuia sa am bani, trebuia sa fiu optimista, trebuia sa tin regim, trebuia sa le-ascund celor dragi, trebuia sa nu plang, trebuia sa merg la serviciu si sa uit, trebuia sa sper, trebuia sa fiu increzatoare, trebuia sa-mi controlez temerile si panica, trebuia sa...

       Mai buna decat mine astazi, puteam fi tot eu maine, daca eram capabila sa trec peste ceea ce m-ar fi putut face sa nu mai fiu...
      Asa ca am inceput treptat sa carpesc cate un scenariu pozitiv, sa merg din aproape in aproape, sa-mi iau armele si sa port ceea ce sper c-a fost singura lupta mai dificila din viata mea...

       Nu e nimic mai greu decat sa te lupti cu ganduri negative, cu frici, cu temeri, cu indoieli, cu framantari ...si toate numai ale tale. Nu e nimic mai greu decat sa pierzi imaginea viitorului si sa pierzi si interesul pentru prezent...Le recapeti doar prin vointa.

      Este vorba de "performanta" de a-ti educa VOINTA si de a o pune la treaba prin EFORT Inseamna sa vrei si-apoi sa muncesti pentru ceea ce vrei! Si sa nu-ti fie teama ca nu poti. Exclus!

      Am istorisit un moment limita in care-am fost evacuata din zona mea de confort si mi-am invins o bariera, aceea a curajului de a sta fata-n fata cu o problema medicala si de a o pocni eu pe ea, inainte sa nu fie invers.

     Si-asa functioneaza in toate situatiile...
     Si este bine sa ai modele...sa desprinzi de la ele ce-ti trebuie in situatia ta si sa lipesti la tine...Mi-amintesc si acum de Felix Baumgartner, primul om de pe Terra care a spart bariera sunetului in saritura din stratosfera in 2012. Mi-a servit ca exemplu, l-am urmarit, l-am admirat si intr-un mod atat de indirect, m-a ajutat!

...vine in Romania si va invita, in premiera, la o conferinta despre leadership, despre depasirea limitelor, despre vointa.

     Asadar, pe 23 octombrie 2014, la Stejarii Country Club, se organizează conferinţa inovativă de leadership #BusinessOdyssey din seria Enlightening 3.0, eveniment din portofoliul Conference Arena. Invitat este Felix Baumgartner, singurul om care a sărit de la 39 de kilometri înălţime şi a atins viteza sunetului în cădere.

   Cine nu vrea sa rateze evenimentul, poate castiga un bilet in valoare de 414 euro + tva daca se inscrie la concursul http://cristianchinabirta.ro/2014/10/10/ia-sa-vedem-noi-pe-cine-trimit-sa-il-vada-pe-felix-baumgartner/. 

despre EL

     ...ce-i cu acest EL cenușiu, apatic, hilar, cu nasul in pământ, hărțuit de griji, cârpăcit?  

     A ieșit cu bună știință din miezul unor lucruri pe motiv că mâzga realității îi roade zâmbetul, speranța, visul, entuziasmul, iluzia și cheful pentru acele lucruri.

      Același EL ajunge să fie dat cu coatele din fața succesului pentru că este o fire deprimată și deci deprimantă. Și cine-ar vrea să aibă de-a face cu EL, omul acesta incapabil să țină minte că viața e o luptă, e un test și nu o ocazie de a-ți șterge mucii în oamenii-batistă de lângă tine?

      Tânăr doar din punct de vedere aritmetic...și în rest, bătrân...EL a uitat ce-nseamnă să fii copil, ce-nseamnă un soare, o bucurie, un joc...

Poartă o pălărie de sub care nu a învățat încă să privească oamenii și lucrurile...
Nu se imaginează decât mestecând într-o troacă cu bani care acum e goală!
Nu are un vis pe care să-l preschimbe-n plan și niciun aparat de ras...umblă așa neras și palid, buhăit...

Cine-i acest EL pierdut de el însuși și negăsit de nimeni? E omul zilelor noastre, însingurat, rătăcit...