As vrea sa merg pe dinafara inauntrului, sa dau mana cu marele mic pentru ca e important sa simt ca fac lucruri fara importanta. E frumos cat de urat miros oamenii inodori si cat de gustoase sunt lucrurile insipide. Sunt multi cei cu spiritul putin....au zvacniri dese de prostie cei rar de inteligenti... Sunt mute zgomotele asurzitoare, sunt bune lucrurile rele, e rau sa fii bun.
Nu arunc antiteze fara noima, observ doar omniprezenta contrastului si fac plecaciuni sensurilor reale create cu antonime. Sunt inca vii cei morti, inca treji cei beti, inca departe cei apropiati...
Ma scald in apa rece cand iau foc pe dinauntru si fac ordine prin casa cand e plin de haos in mintea mea. Mototolesc amintirile frumoase sa nu se preschimbe in obsesii urate. Omor dorul mai vechi fata de tentatii noi pentru a da nastere unor stari echilibrate, cu un minimum de fluctuatii majore.
Te dezvalui pe tine insuti ca sa invalui pe ceilalti...descoperi orizonturi noi acoperind unghiuri de care te-ai plictisit. Lipsesti din vietile unora ca sa-ti faci prezenta in vietile altora si ai noroc ca esti ghinionist pentru ca uneori...lucrurile... sau persoanele nu sunt pentru tine. Ma inegresc cand vad alb in fata ochilor si debordez de calm cand Big Bangul se produce in mine. E un iad sa vezi raiurile celorlalti, iar al tau sa fie invizibil...
Rad cand mi-ar veni sa plang si fac pe nebuna cand stiu cat sunt de sanatoasa. Zgomotele mele se scurg din tacerea mea si ma tai ca sa ma pot pansa. Vad lucrurile in claritatea lor cand am decis sa-mi astup privirea....ma plimb prin intuneric sa pot vedea lumina.
Cum sa fii fericit cand nefericirea nu ti-a batut la usa si n-ai poftit-o inauntru, cum sa-ntelegi o mangaiere cand nu stii ce-nseamna o palma, cum sa cumperi un sentiment cand n-ai vandut o emotie?? De ce eram acolo cand trebuia sa fiu aici, de ce m-am culcat cand trebuia sa fiu treaza, de ce-am esuat cand ar fi trebuit sa reusesc? Unde plecam cand trebuia sa ma intorc, unde era adevarul cand ma-nconjuram de minciuni? Cand am inceput sa urasc si cand am terminat sa iubesc, cand am uitat pentru prima data si cand trebuia sa-mi amintesc pentru ultima oara??
Calatoresc in continuare in plin gol si intind pe paine pesimismul ca sa-l mananc in timp ce sunt optimista... pentru ca desi sunt satula, stiu ca-mi va fi foame.
Tragedia de ieri imi este comedia de maine... pentru ca ma amuz teribil cand imi amintesc aici cum plangeam acolo. Tot ce era tot in 2013 a devenit nimic in 2014. Bucuriile tari de-acum mi-au fost incertitudini moi odinioara si pagina aceasta de prezent va deveni pagina de trecut imediat ce voi pune ale mele dragi puncte de suspensie...
Like!
RăspundețiȘtergere