Domnul acela...

         

        Mi-l amintesc si acum pe domnul acela penibil, cu muci uscati pe cravata, dandu-mi sfaturi pe care ofeream 2 bani. Nu-mi sugera decat miros de naftalina, senilitate, repulsie. Timpul era printat pe chipul lui sub forma de riduri adanci, iar tinuta sa incerca sa le-ascunda. Gesticula permanent, vorbea tare, iar charisma il parasise demult. Era dintre oamenii aceia pe care ii antipatizezi gratuit la orice ora din zi sau din noapte.

      Se plimba des pe strazi, cu mainile la spate, alene...imbracat in costumul sau gros din stofa de care n-ai fi zis ca se dezbraca nici noaptea. Cravata nelipsita era piesa de rezistenta, facea pe toata lumea sa se adreseze cu "domnul..". Era mandru chiar si in situatia demna de mila in care se afla. N-ar fi indraznit nimeni sa-l ajute pentru ca n-ar fi indraznit niciodata sa ceara ajutorul. N-avea pe nimeni drag, insa pretindea ca oamenii-i sunt dragi. Era o minciuna sfruntata, ii detesta pe toti...

     E povestea unui om singur, cu-adevarat singur....ce s-a stins din viata recent.