Fă asta!

Injectează-mi în vene fiole de determinare și ia-mi resturile de suficiență pe care le găsești în sânge!! Ajută-mă să înțeleg prezentul și scoate-mi din cap fantasmele viitorului! Împușcă-mă în cap dacă mă vezi plângînd...cu gloanțe oarbe... ca să mă sperii doar.

Vino noaptea când mă găsesc dormind și fură-mi visele urâte. Aruncă-mi coșul cu rutină care mi se umple zilnic și dă-mi stropii de inedit pe care mi i-ai promis!!

Vreau să mă-nveți să știu, să mă-nveți să caut!! Vreau să m-ajuți să spun, să m-ajuți să cer!! Vreau să mă faci să vreau, să mă faci să pot!!

Și udă-mă cu apă când vezi că sunt uscată și pune-mi muzică de vezi că nu am ritm!! Vorbește-mi dacă mă vezi că tac, ascultă-mă când spun prea mult ș-adu-mi aminte când mă vezi că uit!!

Nu-mi reproșa nimic, nu mă privi de sus și nu mai râde când e grav!!! Dă-mi din curajul tău și nu-mi cere nimic pe el...și dă-mi și frica ta, dar spune-mi tu când să o manifest!!

Nu aștepta să-ti mulțumesc, să-ți fac statui sau să îngenunchiez...nu pune gard în jurul meu și ia-l pe cel ce l-am pus eu!!!

Fă-mi ceai de dimineață și obligă-mă să mănânc din entuziasmul de care mi-ai vorbit!! Aruncă-mi hainele care nu-ți plac...și dacă rămân dezbrăcată, cumpara-mi altele!!

Calmează-mă când vezi că sunt nervoasă, zâmbește și nu mă lăsa să plec!! Înțelege orgoliul meu rănit, acceptă-mi isteria și vezi dincolo de ele!!

Alungă-mi neîncrederea și fă-mă să încerc...și dă-mi idei...și aripi, dar și pământ pe sub picioare!!! Și ai răbdare, nu încerca să pleci...fă toate astea și va fi bine!!!

E monologul meu... vorbesc eu singură cu mine...c-așa de multe imperații nu și-ar găsi ecou la nimeni!!!