joi, 7 august 2014

"Adela Rogojinaru"- cu LITERE mari


Bucuresti, ianuarie 2009, amfiteatrul Odobescu, examenul de RP
          Priveam nedumerită cum împarte foile de examen și mă temeam că... dacă lipesc colțul cu numele meu, EA nu va ști niciodată cum mă cheamă pe mine, cea care-o admiră, cea care-o cunoaște dinainte s-o vadă, cea care-a citit despre EA și cea care se află acolo pentru că EA a făcut asta posibil. 
         Eram naivă....pe EA n-o interesa numele meu, cum de altfel, n-o interesa numele nimănui...o interesau cunoștințele mele de RP pentru care era responsabilă de un semestru încoace. 

        Rigoarea-i modela felul, iar pasiunea pentru ceea ce face ne modela pe noi. Studenți-i erau grija, ii erau ocupația, îi erau cariera, și-i erau viața.
       Mii de lucrări i-au cunoscut privirea, i-au displăcut, le-am refăcut...și din nou!...până ieșeau perfect! Rezultatele erau proaste. Bibliografia nu se frunzărește în ziua dinaintea examenului....era metafora EI de a ne arăta că nu cu mijloace mici se ating scopurile mari. 

        Am învățat de la EA că oamenii puternici își păstrează puterea chiar și după ce sufletele lor se sting... și că... determinarea, corectitudinea, rigoarea și exigența te formează pe tine și îi formează și pe ceilalți în felul cel mai prolific cu putință.


Gent,  martie 2012, Artevelede Hogeschool, sala A2
      În timpul prelegerii EI, un coleg bulgar îmi șoptea la ureche "I like Adela! Tell me more about her"...am șovăit preț de câteva secunde...nu-mi dădeam seama la cine se referă! Adela??? Pentru mine fusese tot timpul "doamna profesoara Rogojinaru". Îl impresionase implicarea autentică și pasiunea cu care ne vorbea.

      Era ziua EI în ziua aceea, i-am cumparat flori, i-am urat La mulți ani și i-am cântat. Au încercat-o emoții puternice, ne-a îmbrațișat pe fiecare și a-nțeles că misiunea i-a reușit!!


București, februarie 2014, sala 117, examenul de dizertație
       Aceeași eu...fața-n față cu EA...aveam emoții pe care le strângeam în palmă, sperând să nu se vadă. Am scăpat foile pe jos la picioarele EI, tot eu le-am adunat și mi-am cerut scuze pentru imprudență. M-a încurajat cu blândețe. Avea în privire toleranța omului care a suferit, care a cunoscut extazul, dar și agonia unei boli. Avea și speranță, și mulțumire, și înțelepciune...și satisfacție...


Dumnezeu s-o odihnească!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu