Vizită la O(ri)ficiul Penal Român!

"-Buna ziua, aș vrea să ridic un colet!
-Poftim??!!!"

...de parcă ceream antigel la carmangerie, atât de stupefiată părea ghișeista!
 ...după 20 de minute de așteptare la o coadă interminabilă la care mă înșiram doar eu și nervii mei căzuți pe linoleum-ul găurit, grăiește:
- aveți aviz?
- nu
- o clipă!
...o clipă înseamnă 15 minute în care "doamna" tasta, tasta, tasta...ca și cum și-ar fi scris memoriile de față cu mine "Memoriile unei ghișe-iste".

        Tastele "magnetofonului" antichizat cu rol de PC îmi asurzeau urechile. Nu mai intrasem într-un oficiu poștal din copilărie și nimic nu pare schimbat! Timbrele încă se lipesc cu scuipat, manșetele sacoului încă se mânjesc cu indigo din vremea lui Constantin Brâncoveanu, iar dinții funcționarei nu par să-i mai mobileze gura.

       A frământat minute bune chitanțe, avize, bordero-uri, facturi, a iscălit tacticos pe fiecare hârtie de culoare verde...și erau vreo 4 și în sfârșit: "2 secunde și primiți și coletul" ( 2 sec= 7 min), căci nenea care aducea coletele, coleg de generație cu Moș Crăciun trebuia să respecte și el procedurile birocratice care se impuneau ( semnături, ștampilări, etc).

       Am fost surprinsă că la doar o oră de stat singură cu agilii funcționari ai Poștei Române puteam să plec fericită cu coletul la purtător, dar ce să vezi...nu era al meu!...am revenit, însă își încheiau programul, să revin mâine!! Serios?!!!
...și cât am apreciat efortul de a sta peste program pentru a-mi "localiza" coletul. Bărbia i se cuibărise confortabil în gușă și "haideți să vedem unde s-a strecurat greșeala". Greșeala nu se strecurase, ci mintea ei se strecurase pe ușă afară în momentul când citea numele de pe buletinul meu.

 Dar totul e bine când se termină cu bine...