Aiurea în tramvai

             Îmi șifonez așteptările, dau pe gât 2 pahare cu tărie de caracter și merg să iau o apă de gură...de fapt o gură de apă. Urmează clipe grele, le-am suit pe cântar și abia le voi duce. Nu-mi rămâne decât să n-am nimic de pierdut...și yey...chiar n-am nimic de pierdut. Viața e frumoasă, sunt de acord....dar nu-i văd frumusețea. Și cât de absurd vorbesc...

           Aș face plimbări în sus, mătănii pe fier rece, infuzii cu răbdare..doar să fi fost altfel, dar n-a fost altfel...ci așa! Producția de gânduri pe secundă devine covârșitoare. Mi-aș da și ochelarii jos să nu mai văd cât e de importantă miza.

          Ascund pe furiș bilele cu dezamăgiri pe care le-am strâns ...ca să nu mă-mpiedic de ele. Sunt bile care m-au costat timp, care m-au costat lacrimi, care m-au costat bani și care m-au schimbat. Sunt bile negre. Lustruiesc încântată bilele cu bucurii, satisfacții, fericire...sunt bile albe, dar parcă prea puține.

         Retorica vieții mă fascinează și azi... mă va speria și mâine. Nu mai disting între oameni și câini și-ncep să cred că e fundamental.

        “Aiurea în tramvai” era o expresie pe care n-o-nțelegeam nici în ruptul capului ...mă-ntrebam de ce aiurea și de ce-n tramvai? Acum face tot sensul…sunt lucruri, sunt oameni, sunt întâmplări care n-au niciun sens. Și atunci?... Și atunci îmi dau peste cap planurile și ma fac să trăiesc “aiurea în tramvai”.