"Adela Rogojinaru"- cu LITERE mari

Bucuresti, ianuarie 2009, amfiteatrul Odobescu, examenul de RP
          Priveam nedumerită cum împarte foile de examen și mă temeam că... dacă lipesc colțul cu numele meu, EA nu va ști niciodată cum mă cheamă pe mine, cea care-o admiră, cea care-o cunoaște dinainte s-o vadă, cea care-a citit despre EA și cea care se află acolo pentru că EA a făcut asta posibil. 
         Eram naivă....pe EA n-o interesa numele meu, cum de altfel, n-o interesa numele nimănui...o interesau cunoștințele mele de RP pentru care era responsabilă de un semestru încoace. 

        Rigoarea-i modela felul, iar pasiunea pentru ceea ce face ne modela pe noi. Studenți-i erau grija, ii erau ocupația, îi erau cariera, și-i erau viața.
       Mii de lucrări i-au cunoscut privirea, i-au displăcut, le-am refăcut...și din nou!...până ieșeau perfect! Rezultatele erau proaste. Bibliografia nu se frunzărește în ziua dinaintea examenului....era metafora EI de a ne arăta că nu cu mijloace mici se ating scopurile mari. 

        Am învățat de la EA că oamenii puternici își păstrează puterea chiar și după ce sufletele lor se sting... și că... determinarea, corectitudinea, rigoarea și exigența te formează pe tine și îi formează și pe ceilalți în felul cel mai prolific cu putință.


Gent,  martie 2012, Artevelede Hogeschool, sala A2
      În timpul prelegerii EI, un coleg bulgar îmi șoptea la ureche "I like Adela! Tell me more about her"...am șovăit preț de câteva secunde...nu-mi dădeam seama la cine se referă! Adela??? Pentru mine fusese tot timpul "doamna profesoara Rogojinaru". Îl impresionase implicarea autentică și pasiunea cu care ne vorbea.

      Era ziua EI în ziua aceea, i-am cumparat flori, i-am urat La mulți ani și i-am cântat. Au încercat-o emoții puternice, ne-a îmbrațișat pe fiecare și a-nțeles că misiunea i-a reușit!!


București, februarie 2014, sala 117, examenul de dizertație
       Aceeași eu...fața-n față cu EA...aveam emoții pe care le strângeam în palmă, sperând să nu se vadă. Am scăpat foile pe jos la picioarele EI, tot eu le-am adunat și mi-am cerut scuze pentru imprudență. M-a încurajat cu blândețe. Avea în privire toleranța omului care a suferit, care a cunoscut extazul, dar și agonia unei boli. Avea și speranță, și mulțumire, și înțelepciune...și satisfacție...


Dumnezeu s-o odihnească!!

Fă asta!

Injectează-mi în vene fiole de determinare și ia-mi resturile de suficiență pe care le găsești în sânge!! Ajută-mă să înțeleg prezentul și scoate-mi din cap fantasmele viitorului! Împușcă-mă în cap dacă mă vezi plângînd...cu gloanțe oarbe... ca să mă sperii doar.

Vino noaptea când mă găsesc dormind și fură-mi visele urâte. Aruncă-mi coșul cu rutină care mi se umple zilnic și dă-mi stropii de inedit pe care mi i-ai promis!!

Vreau să mă-nveți să știu, să mă-nveți să caut!! Vreau să m-ajuți să spun, să m-ajuți să cer!! Vreau să mă faci să vreau, să mă faci să pot!!

Și udă-mă cu apă când vezi că sunt uscată și pune-mi muzică de vezi că nu am ritm!! Vorbește-mi dacă mă vezi că tac, ascultă-mă când spun prea mult ș-adu-mi aminte când mă vezi că uit!!

Nu-mi reproșa nimic, nu mă privi de sus și nu mai râde când e grav!!! Dă-mi din curajul tău și nu-mi cere nimic pe el...și dă-mi și frica ta, dar spune-mi tu când să o manifest!!

Nu aștepta să-ti mulțumesc, să-ți fac statui sau să îngenunchiez...nu pune gard în jurul meu și ia-l pe cel ce l-am pus eu!!!

Fă-mi ceai de dimineață și obligă-mă să mănânc din entuziasmul de care mi-ai vorbit!! Aruncă-mi hainele care nu-ți plac...și dacă rămân dezbrăcată, cumpara-mi altele!!

Calmează-mă când vezi că sunt nervoasă, zâmbește și nu mă lăsa să plec!! Înțelege orgoliul meu rănit, acceptă-mi isteria și vezi dincolo de ele!!

Alungă-mi neîncrederea și fă-mă să încerc...și dă-mi idei...și aripi, dar și pământ pe sub picioare!!! Și ai răbdare, nu încerca să pleci...fă toate astea și va fi bine!!!

E monologul meu... vorbesc eu singură cu mine...c-așa de multe imperații nu și-ar găsi ecou la nimeni!!!

Adună-te tu, fată!...dar repede!

           "Adună-ți cele 7 boarfe și pleacă!"... scurt și sec, fără bomboane, șervețele sau poezie. Lași în urmă doar pete de scuipat din seara când ai adormit beată pe perna lui. Nici pernă nu aveai...pe care să-ți așterni frustrările acum!... now what?! Nu-ți rămâne decât să te-nscrii în "Liga Cozilor Curate La Vaci"...că de-astea vor fi curate, le vei spăla tu!

         Te-a convertit, ți-a ocupat gândurile cele mai intime, te-a remodelat....ca să te-mpuște! De-asta ești acum o persoană extraordinară, fără prieteni, la braț cu amicul șomaj, căci te transformase într-o femeie de casă, cum îi plăcea lui. N-avea intenția de-a te anula cu totul, de a te extirpa din cursul istoriei tale, mai lentă, dar mai sigură! Te-a iubit! Ai un mare viitor în spatele tău! Bravo!

         În timp ce Dumnezeu moțăia, ai devenit o greșeală de tipar...pentru că ți-ai pus ouăle într-un singur coș și i l-ai dat lui!..nici nu te-ai obosit să le fierbi, să nu se facă atât de zob!

        Stai acum și plângi, așteptându-ți glonțul în ceafă! Fiecare om este dator naturii cu o moarte...și l-ai lăsat pe el să te-achite de datoria asta de ordin emoțional. Cine-ți vindecă ulcerele deschise? Cine te primește stricată și cine te repară? Mai ai doar 8 lucruri...pe tine însuți și cele 7 boarfe...ia vezi cum faci și-adună-te tu, fată!...dar repede!  

...cam așa!

          Dacă mă uit în jur... văd că viața mea nu are nimic în comun cu balivernele din mintea mea, dar nici cu idealurile pe care le proclamam sus și tare la 19 ani...

        Existența se constituie, de fapt, din treburi anoste, neutre, banale....din lupta să găsești un loc liber în metrou pentru fundul tău deja plin de celulită, din cârpitul unei bluze care-ți mai place, din milogeala pentru o porție de zâmbet de la o persoană tristă, din păstratul câte unui muc de țigară în colecția nouă din scrumieră, din schimbul de cuvinte zaharisite cu șeful tău ...și-așa mai departe...

        Idealurile însă, puse pe tapet...sunt ceva uriaș, cumplit și sclipitor... create cărămidă cu căramidă din lucruri mărunte aproape de nepus la socoteală ca cele de mai sus. Specializați în lipsa unei specializări cine ne poate împiedica să idealizăm un ideal? Mona Lisa, președintele țării, Dumnezeu?? Nu!!!

     Protestul mut pe care-l simt în oase... îmbină inutilul cu neplăcutul ...nici mâța cu nouă cozi nu l-ar înțelege, așa că...ce folos să-l exprim?!   

      Ce credeam eu că vine de la sine..., se obtine de fapt!
     Ce credeam eu că sunt calitățile altora....nu sunt....sunt iluzii manifestate ca spectacol! Cum se sting luminile rampei, cum se pitulesc în borcanul cu untură pentru cățel.
     Ce credeam eu că e demnitate....e alegerea naivă a mea de lua golul pe post de plin!
     Ce credeam eu că e prostie....e peste tot!
     Ce credeam eu că e bun simț....nu există!
     Ce credeam eu ca sunt bune intenții...nu țin loc de pricepere!



    

Lecția unei dimineți

           Precum sunt intrările, așa vor fi și ieșirile (din zile)... bune sau reci, umede, roz, sumbre, vesele, șifonate, curoajoase sau blegi, neobrăzate...și mă refer la dimineți și la seri!

         Intrăm în fiecare zi pe ușa unei dimineți și ține de o decizie personală dacă mâncăm porția zilnică de plictiseală sfătoasă în fața unei cafele cu gust de jeg, dacă ne plângem că-i vinul prea vechi, icrele prea negre în fața cuiva care n-a avut vreodată chiloții altfel decât găuriți sau dacă inhalăm mirosul puturos de bere acră ce ni se furnizează uneori. Nimic ieftin și din plin, afară, poate de ginul obținut pe cale sintetică! Dar ce ziceți despre rutină, frică, batranete, boala, depresie?

         Pe măsură ce îmbătrânești, dacă inima ti se revoltă de lipsa de confort, de lipsuri in general, de oameni care te trădează, de snobism, de săpunul grunjos, de țigările care te conduc către moarte, de mâncarea cu gustul ei ciudat și grețos, de copiii maturizați înainte de vreme, de nedreptate sau de bătaie de joc....nu este oare un semn că nu asta este ordinea firească a lucrurilor?

         Și dacă nu este ordinea firească a lucrurilor, ce-ar fi să nu-i mai criticam pe cei care "caută absolutul chiar de la volanului Mercedesului", să nu mai fim mărginiți și să iubim frumosul, să simțim emoția incomparabilă din fața oricărui fir de iarbă începând chiar de  dimineață.

       De voi ajunge o doamnă respectabilă cu părul ca fânul, cu praf în ridurile de pe obraji...îmi voi fi dorit dimineți colorate, zgomotoase, diferite, aiurea... dar ale mele...pentru că le-am ales, nu că mi-au fost impuse....că am suportat mizeria în numele unei idei, ca mi-am ascultat instinctele si ca mi-am respectat nevoile in fiecare dimineata.... chiar daca asta nu-mi va fi servit la nimic deseori.

"Chestii" la modă

1) Urechile umplute cu căști se pot vinde vrac în stocuri inepuizabile. Nevoia de muzică aproape de  timpan, a surclasat nevoile primare, căci mergem cu căștile la WC, le avem permanent în metrou, la serviciu, în hipermarket, parc, în mașină, la masă, în pat, în troleibuz, tren, autocar...

2) Tunsoarea bob a devenit aproape o uniformă capilară și n-ar fi de mirare dacă s-ar adopta și de către bărbați. Dacă ești de sex feminin și încă nu te-ai tuns bob, ori ești cheală, ori ești Maria Dragomiroiu.

3) Bluzele vaporoase transparente reprezintă pentru categoria "bluze" ce au reprezentat chilotii tanga pentru categoria "chiloți". Sunt probabil strategii de marketing pentru sutienele la vedere.

4) Unghiile cu gel sunt ultima fiță în materie de gel, după pixurile cu gel și părul năclăit cu gel. Trebuie menționat că publicul lor țintă este extrem de vast, se adresează persoanelor de sex feminin între 7 și 65 de ani. Gospodinele care curăță fundul tigăii cu unghiile, corporatistele care tastează și în somn, femeile care copilesc roșiile în grădină pot în egală măsură să-și pună unghii cu gel și chiar asta fac.

5) Cizmele de cauciuc nu le-am fi purtat nici sub amenințare cu moartea în urmă cu ceva timp și iata-le fiind în tendințe. Ce e drept ...sunt utile, ne scutesc de noroaiele și mocirlele de prin Mall-uri, așa încât nu ne udăm la picioare când mergem la film sau la o cafea.

6)Localurile vintage. Despre ele a vorbit cineva  mai bine decât aș face-o eu așa că citez:
 " E foarte uşor în ziua de azi să îți dechizi un local: spui că e vintage şi nu investeşti aproape nimic, că aşa e “conceptul”. Nimeni nu mai vorbeşte cu designerii de interior, nimeni nu mai dă un telefon la un arhitect. Şi după ce au terminat de “amenajat”, urmează bucătăria. Nici acolo nu avem nevoie de un bucătar cu experienţă, care să ştie să transpună atmosfera, pardon, conceptul, în mâncare. " Niște cartofi fierți și gata și cu meniul.

7) Mersul la sală a devenit un fel de mers la serviciu, dar cu o frecvență redusă. E de bine, ce pot să spun!!! Dacă ne-am tonifia și creierele la fel de bine ca mușchii...

8) Ceaiul este revelația perioadei de după 2010. Fie iarnă, fie vară...la naiba cu ceaiurile băute acasă, să mergem la o ceainărie deosebită și să dăm 15 lei pe apă fiartă + pliculetul aferent de 50 de bani achizitionat din Cora!

9) Cancerul a devenit din nefericire un "must have" al fiecărei familii, un "trend" atât de puternic încât face victime cu atâta lejeritate. Facem progrese uimitoare în domenii în care n-ar fi atâta nevoie și nu găsim un amărât de leac pentru un amărât de microb.

10) Cititul in metrou împiedică simțurile să asculte, să observe, să analizeze, spun psihologii...să asculte trăznăile altora, să observe oameni transpirați, să analizeze harta Metrorex, aș adăuga eu. E gest nesocial să desconsideri spațiul în care petreci ore bune pe zi și să te ascunzi în spatele ficțiunii, dar ce mai contează ce fel de gest este cât timp pare util și constructiv pentru practicanți?!

Leapșa pe nume

      Jucam mai puțin leapșa pe nume...în copilărie decât acum. Mai nou, plimbăm trei cuvinte pe două buze despre o singură persoană și e clar pentru toți...e "tipul insipid cu ochelari", "grasa cu breton", "pămpălăul de la metrou"...

     Cuvintele aruncate cu atâta neglijență sunt etichete stranii sub care prestăm zilnic aroganța mediocră a celui mai elementar idiot. Un singur lucru ne împiedică să nu mai fim idioți, idioțenia!

      Jocul ăsta perfid, de-a adjectivul (prost, urât, gras)...ne face oare să ne simțim niște mici dumnezei în stare să scuipăm orice și pe oricine?

     Avem undeva acolo...la intersecția dintre creier și retină un scanner disfuncțional care face pripit  evaluări sumare ale celor din jur și printează instantaneu rezultatele... pe care mai avem și tupeul să le verbalizăm în numele sincerității.

       A spune ce gândești cu voce tare devine aproape o rușine...dacă gîndim că porcii pot zbura pe lună. Confundăm spiritul critic cu un cuțit de bucătărie din oțel inoxidabil cu care tăiem în carne vie trăsăturile de caracter sau de fizionomie ale celor din jur în lipsa unor probe empirice, ci doar așa...de dragul unor epitete acide.

     Se pare că cel mai bun unguent pentru eurile noastre șifonate de zi cu zi este acest "Fluocinolon" cu care-i "tratăm" pe ceilalți cu eleganța râgâitului în public.

       De la epoca lui Prâslea cel Voinic, Stefan cel Mare, Făt-Frumos și Pintilie Călătorul...am ajuns într-o eră a Mariei cu Față de Broască, a lui Armin Tocilarul și a Sidoniei-Parașuta.

       Calificativele ne ies cu atâta nesaț pe gură, dând naștere unor tipologii negative, unor stereotipuri abjecte. De ce? Pentru că suntem mai întâi draci și abia apoi îngeri, mai întâi răi, iar dacă ne rămâne timp...și buni! Pentru că e mai simplu să spui, decât să aștepți până gândești ce spui...pentru că în vecinătatea cunoașterii se află graba, se află prejudecata, ideile preconcepute...