Rânduri pentru mama...

 

      ...Înmulțesc M cu 2, ridic A la pătrat și alternez... algoritmul ăsta matematic, simplu și primitiv mi-o redă pe MAMA cu toate sensurile pe care ea a reușit să le strângă pentru mine în cei 24 de ani, frumoși datorită ei.

       Eliberez din DEX toate cuvintele frumoase, le pun într-o pungă de cadouri și vreau să i le fac cadou, și mi se pare puțin! „Mereu”, „orice”, „totul”, „necondiționat”, sunt noțiuni care nu i-au lipsit niciodată.

       Cine mi-ar fi livrat gratuit la domiciliu atâta sprijin și afecțiune, cine ar fi pierdut atâtea nopți cu atâta drag și cine-ar mai face-o și în continuare? Prăjituri, conversații telefonice, grijă, pampoane, calde alinturi, bani, sacrificii, sfaturi, dor, educație, măngâieri...și toate-s de la mama.

       O răceală de-a mea a fost o supărare de-a ei, o notă proastă a mea o nemulțumire a ei, o lacrimă a mea ar fi însemnat 100 lacrimi ale ei, un zbor cu avionul al meu însemna o oră de îngrijorare a ei, iar o reușită a mea era o mândrie a ei. Când eu nu am, nici ea nu are...când eu voi fi fost tristă, și ea va fi fost tristă...

       Și cum să-i mulțumesc decât admițând că nu există formă de mulțumire echivalentă? Și cum s-o apreciez decât apreciind ce-a făcut pentru mine? Și cum s-o bucur decât bucurându-mă eu?

      Educația, încă decisivă astazi, am primit-o mereu într-o cutiuță discretă fără să simt vreodată povara ei, dar în același timp fără să simt că lipsește. Grija am primit-o în saci fără fund, iar căldura în doze zilnice 7 zile pe săptămână, 24 de ore din 24, 24 de ani, indiferent de distanța în kilometri.

Departe și totuși aproape...greu și totuși ușor. 9 ani s-au așternut pe nesimțite de când ne vedem lunar, porțiuni fragmentate de ore sau zile și n-a-nsemnat o răcire, și n-a-nsemnat un sfârșit, și n-a-nsemnat o schimbare....

     Îmi joacă zâmbetul pe buze...ca boarea unui vânt ușor când scriu de EA. Și nimeni, dar nimeni...vreau să spun nimeni ...n-ar merita de la mine ceva mai mult și mai multe decât EA.

De la cine să știu primele poezii, primele povești...de la cine să iau primele mângâieri, primele palme...de la cine să-nvăț primii pași, primele valori...de la cine să-nțeleg primele legi ale bunului simț, ale altruismului, toleranței și bunăvoinței? E mama perna moale pe care-mi aștern dezamăgirea, e mama aspiratorul de frustrări al meu, e mama cana cu ceai fierbinte la răceala, e mama somnul meu la oboseală, e ea un plus și-o sumă permanentă, când fac scăderi cu minus în continuu...

 

La mulți ani!