Reflectie nocturna

Imi agatam visele-n cui cu prostia naiva a unui curmal. Imi asortam sosetele cu zambetul vecinilor de pe scara. Pretuiam clipele de bucurie ca si cum n-ar fi fost darul meritelor mele si ma credeam o Kir Ianulea, dar in slujba lui Dumnezeu.

Scoteam limba la situatiile pline de-ncercare, scuipam peste niste oameni care scuipau peste mine, dadeam doi bani pe bani, aveam curajul sa fiu lasa, mergeam cu spatele-nainte, luptam capituland.

Vorbesc despre trecut ca sa nu plang despre viitor…o logica sanatoasa a atitudinii mele mi-a lipsit mereu si ma admiram pentru asta. Si acum ma urasc pentru asta. Si putini inteleg.

Taiem cu foarfeca dorinte…sa croim drum catre un nicaieri la care am fi ajuns oricum. E totul o linie dreapta care se stramba…sau o linie stramba care se-ndreapta? Axioma proprie imi spune ca totul este o linie care se termina, deci iata-mi esenta dramei. De ce trebuie sa se termine vieti, relatii, idei, credinte, increderi? Este bine, normal, frumos, corect???

Atat de prost!

Atât de prost să fii să nu visezi

Să-ţi faci iluzii şi să crezi

Să ai, să zbori şi să-ţi doreşti

Să uiţi, să ierţi şi să trăieşti.

Atât de prost să fii să nu te lupţi

Sa te supui, sa execuţi!

Sa fii un sclav al altora mai mari

Doar plecând capul şi acceptând să sari

Atât de prost să fii să nu iubeşti,

Să cauţi mult şi să găseşti,

Să nu fii doar o frunză-n vânt

Să reuşeşti ce-ţi pui în gând!

Atât de prost să fii şi să renunţi,

Să iubesti cântul, dar să nu mai cânţi.

Să arzi esenţa lent în foc

Şi să-ţi închipui că e joc.

Atât de prost să fii să nu zâmbeşti

Să râzi, să speri şi să glumeşti,

Să ai răbdare şi să fii efort,

Să scoţi ce-i bun dintr-un timp mort.

Concluzie: Do not.....!

Întâlnire pieziș

     

         I se lipise o coajă de optimism pe tâmplă și aproape mă jenam să i-o dau jos... îmi plăcea și mie. Purta ceasul de-a-ndoaselea, așa-i plăcea lui să fie atipic, măsura timpul invers!

       Părul îi era plin de fire puse unul lângă altul cu o frecvență impresionantă, mâinile i se terminau cu palme, iar ochii... oricât m-aș fi straduit să-i număr, nu erau decât doi. Cine s-ar fi așteptat??

      Avea o mișcare brutala și bruscă a buzelor care mă făcea să mă încurc...să mă încurc în propriile cuvinte și în proprii pași. Cu două aiureli semnate de mine și transferul facil al cafelei pe traiectul ceașcă-bluza mea... și puțin lipsise ca întâlnirea să fie perfectă. Dar aveam ce-mi reproșa pe timp de noapte, mă scutisem pe mine însumi de a număra oi.

      Își rotea privirea cu un ritm ce-l incita pe sângele meu să circule intens prin vene, să urce până la cap și înapoi până la degetele de la picioare. Îmi fierbeau gândurile în clocot în oala minții și nu puteam clinti capacul de pe ea...să eliberez aburii.

      Îmi spunea că e fan Michael Jordan, dar nu mai auzeam decât fracțiuni de silabe care nu încropeau niciun sens. Aș fi vrut să-l privesc cum bate cuie, cum înoadă speranțe, cum pisează biscuiți...voiam să-l ascult vorbind despre vreme, despre ață dentară, despre gândaci...îmi era tot una!

     Jucasem cu succes în „Moartea căprioarei” și eram „Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu...Prestasem un penibil desăvârșit, demn de pus în ramă...lucru pe care l-am și făcut...încă mai păstrez tabloul acasă! Zace pe noptieră cu fața în jos, marcând clipa de real succes pe care o povestesc.

      Aș fi vrut să ne întâlnim mai des, dar să nu ne mai vedem niciodată!...și nimic mai simplu, nu-i așa?

    Avea o siguranță de sine...cu care-mi turna plumb în tot ce-aș fi vrut să fac. Nu m-ar fi transformat decât în Mister Bean și ar fi fost amuzant. Am bolborosit două scuze, pariez că au fost contradictorii, mi-am luat bicicleta imaginară....dar am plecat cu mare pompă lăsând-o acolo. Voiam să-mi amestec acasă râsul cu plânsul...și voiam să-i permit și lui să râdă în intimitate.

    Întâlnirea s-a petrecut demult, dar ieri imi sună telefonul și era el. Am râs și am tras concluzia că oricât de tragice sunt unele întâmplari în trecut, în prezent devin doar amintiri viu colorate.

Curiozități științifice

·         Creierul cântărește 2% din greutatea totală, cam cât donăm noi din impozit către ONG-uri. În consecință, am 1 kg de creier care mă face deopotrivă să am soluții, să n-am soluții, să calc în gumă de mestecat, să-mi disciplinez gândurile haotice sau să dictez inimii ce să simtă. Inima cântărește 250 g-300 g..mi se pare logic să n-o las să decidă singură…e prea ușoară!

·         Creierul unui iepure cântărește 10 g-13 g…și totuși fugim similar pe câmpuri aride, țopăim asemănător și suntem la fel de sperioși. Oaia pare ceva mai capabilă (140 g de creier)…ar putea să behăie în cunoștință de cauză și să aibă părul creț pentru că așa își gândește ea look-ul..

·         Cu energia folosită de creier pot aprinde un bec de 25 watti, așa spun savanții. Luminez tot apartamentul dacă scot creierul din priză cel puțin o săptămână. Unii dintre noi chiar ar trebui să ne gândim la astfel de economii din moment ce oricum energia pierdută cu creierul nu se valorifică altfel..

·         Zilnic îmi trec prin cap aproximativ 70 000 de gânduri, dacă toate ar fi bune atunci ar trebui să zâmbesc de

 70 000 de ori în fiecare zi…și nu fac asta. Rezultă că sunt plină de gânduri rele.

·         Nasul poate recunoaște până la 50 000 de mirosuri…miros de brad, de brânză, de lamâie...miros de transpirație, șosete nespălate, busuioc…miros de oameni proști, înguști….aaa..ba nu…asta nu intră la competențele nasului.

·         Intestinul subțire este de 4 ori mai lung decât înălțimea fiecăruia, astfel că….mă mândresc cu cei 6, 5 m de intestin ai mei. Șerpișorului ăsta interior îi datorez digestia și tranzitul alimentar, așa că..pe calea asta aș vrea să-i mulțumesc.

·         O persoană normală, cum aș fi eu….produce 23 000 litri de salivă pe timpul vieții, adică suficient cât să umple 2 piscine. Sfat: încercați să scuipați în aceeași excavație din beton ca până la sfârșitul vieții să aveți măcar realizarea unei piscine.

·         Habar nu aveam că a părului culoare influențează desimea firelor de păr: blond- 146 000 foliculi, brunet -110 000 foliculi, șaten- 100 000 foliculi, roșcat- 86 000 foliculi.                                                 

   Concluzie: dacă m-aș face iarăși blondă, v-aș putea păcăli că am părul mai des! J))

·         De asemenea, unghiile degetelor folosite mai des cresc mai repede. În medie unghiile cresc 0,25 cm pe lună. Astfel că mâncatul unghiilor ne face să inghițim  câte 10  cm la fiecare 4 luni de la toate unghiile. Știind asta, poate revin și eu la unghieră!

·         Sforăitul măsoară între 60 și 80 de decibeli, cât zgomotul produs de bormașină….În cazul ăsta prefer să dau găuri toată noaptea. Pentru vecini sau persoanele de lângă mine ar fi același lucru.

·         Fiecare centimentru pătrat de piele este acoperit de 32 de milioane de bacterii, majoritatea sunt inofensive. Observație personală: majoritatea, nu toate!!!! Cred că ar trebui să ne înhibăm mai mult poftele tactile, să rămânem barem cu propriile bacterii, nu să le luăm și pe-ale altora.

Despre lucruri frumoase

...că tot vorbesc despre lucruri triste, oameni singuri, întâmplări ciudate, fragmentul de mai jos e altfel:

Dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă și nepătimașă vei găsi destule lucruri frumoase să te bucuri. Mai există încă oameni întregi, tradiții vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conține încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant.( Andrei Pleșu, Despre frumusețea uitată a vieții)

 O ieșire igienică, pe verticală, din registrul actualității ar fi cheia…

Respirați mai amplu, priviți scurt spre mijlocul cerului, reînvățați și surâdeți. Încercați măcar o oră din zi să fiți singuri și inactuali. Așezați-vă pe un loc mai înalt decât voi înșivă! ( George Călinescu)

Aiurea în tramvai

             Îmi șifonez așteptările, dau pe gât 2 pahare cu tărie de caracter și merg să iau o apă de gură...de fapt o gură de apă. Urmează clipe grele, le-am suit pe cântar și abia le voi duce. Nu-mi rămâne decât să n-am nimic de pierdut...și yey...chiar n-am nimic de pierdut. Viața e frumoasă, sunt de acord....dar nu-i văd frumusețea. Și cât de absurd vorbesc...

           Aș face plimbări în sus, mătănii pe fier rece, infuzii cu răbdare..doar să fi fost altfel, dar n-a fost altfel...ci așa! Producția de gânduri pe secundă devine covârșitoare. Mi-aș da și ochelarii jos să nu mai văd cât e de importantă miza.

          Ascund pe furiș bilele cu dezamăgiri pe care le-am strâns ...ca să nu mă-mpiedic de ele. Sunt bile care m-au costat timp, care m-au costat lacrimi, care m-au costat bani și care m-au schimbat. Sunt bile negre. Lustruiesc încântată bilele cu bucurii, satisfacții, fericire...sunt bile albe, dar parcă prea puține.

         Retorica vieții mă fascinează și azi... mă va speria și mâine. Nu mai disting între oameni și câini și-ncep să cred că e fundamental.

        “Aiurea în tramvai” era o expresie pe care n-o-nțelegeam nici în ruptul capului ...mă-ntrebam de ce aiurea și de ce-n tramvai? Acum face tot sensul…sunt lucruri, sunt oameni, sunt întâmplări care n-au niciun sens. Și atunci?... Și atunci îmi dau peste cap planurile și ma fac să trăiesc “aiurea în tramvai”.

 

Triciclidiu, o anomalie a naturii!

         Triciclidiu mergea adesea  la meciuri cu spice de grâu în buzunare, căci venea cu salopeta cu care fusese la seceriș. Iubea spirtierele, dar avea ghinionul să-i bubuie în nas ori de câte ori le testa în magazine. Avea o bicicletă cu o singură spiță pentru că celelalte îi picaseră rând pe rând și adora să se plimbe cu ea prin pădurea deasă. La interviuri purta mustață falsă pentru a fi mai sobru și avu chiar ghinionul să-i rămână lipită pe mâna doamnei de la HR atunci când încerca sa i-o sărute.

        În mijloacele de transport în comun nu composta niciodata biletul, avea el însuși un briceag cu care il găurea după ce depista modelul de la ceilalți călători. Nu era un tip perfect, dar era perfectibil. Nu lua nimic fără proces verbal de predare-primire...chiar pentru rufele pe care i le spăla soția întocmea un astfel de document. Era un tip foarte calculat, calcula și de câte ori își trece zilnic mâinile prin păr cu toate că era chel.

        Îi plăcea să facă haz de necaz, râdea la înmormântări și zâmbea de fiecare dată când vreun necaz se abătea asupra celor dragi. Era o persoană deosebit de îngrijită, își tundea zilnic părul din nas, din urechi și de pe încheieturile degetelor și se spăla pe dinți înainte de masă, după masă dar și în timpul mesei de două ori. Mesteca gumă chiar și în somn pentru a avea o respirație proaspătă.

      Avea fobie de microbi așa încât își dezinfecta cu spirt țigările înainte să fumeze. Se spăla pe mâini chiar și înainte să se spele pe mâini pentru a nu intra în contact cu microbii apei. Și pentru că ura apa minerală pentru că era minerală, scotea cu lingurița fiecare bula și bob de acid înainte să bea.