Am furat două versuri de la Baudelaire, le-am readaptat și am alipit alte 10 ale mele. E miezul nopții și mixez gânduri cu aceeași intensitate cu care mixerul amestecă furibund frișca Dr Oetker, dar nu se-ncheagă nimic, decât o poezie vălmășită pe care am s-o scutur și-am s-o ordonez altă dată.
Iubirea mea își încordează dorul, trecutul hâd își desfășoară norul.
Tu demon rău, dă-mi flăcări mai domoale, tu înger nul nu sta în a mea cale!
Îmi sfărm curajul și îmi frâng avântul, îmi tai din zâmbet și-mi adulmec gândul
Tu fericire dragă, când voi putea să știu, că vei parca alături de chinul meu cel viu?
Mă schimb frumos și tandru cu-a visului splendoare
Mă scald și-adulmec lent a răului paloare
Măcar o zi să o trăiesc prelung, s-apuc de umeri noaptea la care-aș vrea s-ajung!
Într-un tunel de nepăsare, de răutate plin
Aș vrea s-aprind speranța și să o scap de chin
Întemnițată eu și-aprinsă de teroare, sufoc cu sete timpul de sufletul îl doare
Și căci sunt doar cuvinte, nu fapte cum aș vrea, îmi las un spațiu gol la îndemâna ta!
Merg lent și rece către un gând mărinimos,
Și-aștept ca de la sine să mă întoc pe dos
Tintesc spre nicaieri priviri de umbră pline
Și adorm visând frumos, uitând și de suspine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu